Lăcașuri de cult din Hațeg si Țara Hațegului

Istoric și context religios

Centru al vechiului district hunedorean omonim, spre care gravitau toate localitățile din împrejurimi, orașul Hațeg a constituit un important punct strategic și comercial pe harta Transilvaniei medievale.Cu toate acestea, din punct de vedere bisericesc,comunitatea românească din localitate, umilă ca stare socială, nu a reușit să se remarce în vreun fel pe scena confesională a comitatului. Nobilimea, așezată statornic în Hațeg abia din secolul al XVII –lea nu mai era nici ea interesată la aceea dată de ridicarea unor edificii trainice din piatră, comparabile ca dimensiuni și valoare artistică cu vechile ctitorii cneziale de odinioară ale înaintașilor. Existența unei biserici modeste de-a lungul întregii perioade medievale, asemănătoare lăcașurilor de cult din satele iobăgești hațegane, nu trebuie, așadar, să surprindă.

În anul 1516, când „pop Filip ot Hațag” inciza o inscripție slavonă pe soclul altarului bisericii mitropolitane din Feleac, aceasta deservea deja obștea românească locală. Cândva în cursul secolului al XVII –lea, în locul acelui edificiu a fost ridicată, la marginea târgului, înspre actualul sat General Berthelot,o biserică de lemn, in care slujeau, în 1681, preoții Gheorghe,Mihai, Gheorghe și Găină;transferată în posesia uniților după 1701, aceasta apare menționată pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773).

La o dată neprecizabilă, în paralel cu aceasta s-a ridicat încă un edificiu, tot din bârne, în cimitirul vechi din hotarul nordic al localitătii menționat si el în izvorul cartografic austriac citat; pe un Liturghier (București, 1728), păstrat la Silvașu de Jos, este însemnat: „Această Sfântă Liturghie iaste a sfintei beserici acei din deal a Hațegului, Matei Șora paroh, 1807”. Cu refacerile de rigoare, ea a supraviețuit până în jurul anului 1824,când a fost dezasamblată și mutată în satul hațegan Balomir; un fragment de coloană romană,provenită, potrivit tradiției locale, de la masa prestolului, îi marca poziționarea. Ușile împărătești, împodobite de „popa Simion Zugrav” din Pitești în anul 1777, și câteva icoane valoroase, purtând semnătura lui „Vasile Theodorovici, malăr, 1828”, au fost transferate la noul edificiu de zid, registrul prăznicarelor fusese mutat la Galați,iar friza profeților și cea a apostolilor la Șerel.

În contextul marilor tulburări confesionale de la începutul secolului al XVIII-lea, dată fiind opoziția preoțimii hațegane față de unirea cu Biserica Romei, trebuie să fi apărut și celălalt lăcaș de cult, tot din lemn,aparținător obștii ortodoxe a târgului. Într-adevăr, pe harta iosefină, în partea centrală a localității, este menționat încă un edificiu, din păcate, nu se poate preciza dacă este înaintașul bisericii ortodoxe actuale sau al celei reformate.

În tabelele conscripțiilor epocii moderne, aceste lăcașuri de cult apar deja bine individualizate, anume unite în anii 1733 și 1750 și separate confesional la 1761-1762; între anii 1782 și 1795, cea unită a revenit „greco-răsăritenilor”.

În orașul Hațeg și satele aparținătoare (Nălațvad, Silvașu de Jos și Silvașu de Sus) există mai multe lăcașuri de cult.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”

Este înscrisă pe lista monumentelor istorice românești(HD-II-m-B-03327)

Lăcașul, renovat în anii 1980 - 1982 după o inscripție pe zidul exterior al altarului în dreapta porții de intrare - și 1990-1991, este compus dintr-un altar semicircular nedecroșat,o navă dreptunghiulară spațioasă, compartimentată în naos și pronaos, și un turn clopotniță zvelt,cu fleșă ascuțită.

Biserica a fost construită între anii 1821 și 1828, în timpul păstoririi preotului Ioan Maximilian, cu sprijinul a doi căpitani sârbi de la Regimentul grăniceresc din Hațeg, deservind până în prezent, fără întrerupere, obștea ortodoxă a orașului, conscripția din anii 1829-1831 o menționează ca atare.

Lăcașul,renovat ultima oară în 1998, este acoperit integral cu tablă. Decorul iconografic inițial, executat în 1928 de Ilie Chidu din Sibiu, a fost reînnoit în 1980 de pictorul Petru Iacobescu din Timișoara, restaurarea frescei s-a făcut în anii 1994-1995.

Biserica ortodoxă Sf.Treime Hațeg

Lăcașul de cult, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost construit între anii 1824-1829, în timpul păstoririi vicarului unit Iovian Nobili, cu sprijinul financiar al episcopului Ioan Bob al Blajului; târnosirea s-a făcut în 1834, iar resfințirea în 1970.

Pereții edificiului înscriu planul dreptunghiular, cu absida semicirculară nedecroșată. Nava spațioasă, supraînălțată printr-o clopotniță scundă, cu un coif de factură barocă, este precedată de un pridvor închis de zid, cu două turnulețe, adosat în anul 1984; împodobită mural în tehnica „tempera” în 1986,tinda a fost repictată în anul 2007 de Camelia Cibian și Antonie Susan din Deva. În anul 1901,tabla a luat locul șiței clasice; tot atunci, pereții exteriori au fost văruiți, iar cei interiori acoperiți cu un bogat decor iconografic, reînnoit, în tehnica „frescă” în 1970, de pictorul Constantin Mihăiescu.

Lăcașul este menționat, ca unit, în tabelele conscripției din anii 1829-1831.

Sfanta cuvioasă Teodora de la Sihla-Hațeg

Biserica ortodoxă din Silvașu de Jos

Biserica ortodoxă din Silvașu de Jos, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, datează din anul 1806...

Biserica ortodoxă din Silvașu de Sus

Biserica a fost ridicată în anul 1876. Este o construcție în formă de navă...

Biserica greco-catolică „Sf.Nicolae”

Reînființată după 1989, parohia greco-catolică actuală este deservită liturgic de biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” construită în anul 2002.

Biserica romano-catolică „Sf.Ioan Botezatorul”

Credincioșii romano-catolici au la dispoziție biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul";a fost construită în anul 1745 și renovată în anul 1893 de către baronul Nopcsa Ferencz,care este înmormântat în una din criptele bisericii. Etnicii maghiari de confesiune reformată folosesc o altă biserică trecută pe lista monumentelor istorice. Doar la nivelul secolului al XVII-lea există date despre preoții reformați de la Hațeg. În același timp, istoria bisericii în sine (lăcașului) a rămas ascunsă. Abia în anul 1767, se poate înregistra un document care localizează precis biserica reformată în topografia târgului. Ni se scrie acolo că ea era amplasată pe platea Futo utza, fine septentrionalis (pe ulița „Futo” = „Alergătoare”, la capătul nordic). Din acel moment datele devin ceva mai numeroase. Important este faptul că o refacere de la sfârșitul secolului al XIX-lea a păstrat un plan-releveu (datat 1893). De acolo se poate înțelege că nava (16,80 x 10,50 m) și-a conservat cel puțin fundațiile. Turnul-clopotniță ar putea fi și el suspectat de moșteniri medievale,nu însă și zona corului (altarului), care a fost radical refăcut, în funcție de noile necesități ale cultului reformat. Cu prilejul șantierului din secolul al XIX-lea a fost instalată o placă pe turnul-clopotniță care afirmă datarea bisericii în secolul al XIV-lea[6].

În volumul 1 al Encclopedei României interbelice a lui D. Gusti este notat la capitolul Istoria României că în biserica maghiară reformată a fost instituită, în sec. XVI,în Hațeg - ca în alte orașe din Transilvania - o școală pe lângă biserică,încă catolică ori deja reformată, în clădirea bisericii or undeva pe raza triunghiului celor două actuale case parohiale cu Grădinița de Copii de pe strada Bisericilor.

Biserica reformată-calvină

Datează din secolul al XIX-lea. Are o arhitectură simplă, cu influențe austro-ungare.

Casa de rugăciune penticostală

A fost înființată în anii '90 și deservește comunitatea penticostală locală.

Biserica Sântămăria-Orlea

Biserica din Sântămăria Orlea, o mică localitate din Țara Hațegului, pe drumul național care leagă Petroșaniul de Hațeg, este considerată de unii istorici ca fiind cea mai veche biserică din România, datând din secolul al 13. Clădirea de piatră peste care se văd urmele vremii este construită peste un vechi castru roman, iar dedesubt are două catacombe, cu morminte. Riscul de prăbușire i-au determinat pe oamenii locului să zidească intrările în cele două tunele, acum mai bine de zece ani.

În prezent, biserica din Sântămăria Orlea, aflată la câțiva kilometri de orașul Hațeg, aparține cultului reformat și încă găzduiește slujbe. În restul timpului este deschisă turiștilor, iar ghid este un localnic pasionat de istorie, Nicu Giredea. Biserica este pictată între anii 1243-1311, ceea ce o califică și la categoria cea mai veche biserică cu picturi murale din țară, afirmă custodele ei. „Biserica o găsim funcțională ca biserică creștină la 1243 și trece prin mai multe cicluri. O găsim ca Biserică Creștină, Biserică Catolică, Biserică Reformată de la 1550 încoace, cu trei rânduri de pictură. La 1243 atunci când apare prima mențiune a picturii, figurează 12 însemne, printre care cercul și crucea. Apare Biserica Catolică undeva din jurul anilor 1300. Atunci, undeva până la 1311 se termină pictura”, spune Nicu Giredea.

În jurul anului 1520, biserica din Sântămăria Orlea e preluată de reformați de la catolici, ajungându-se în situația în care picturile de pe pereți să aibă influențe din toate religiile de aici. Linia reformată se păstrează până în prezent, după ani în care a fost administrată și de ortodocși.

Biserica din Sântămăria Orlea are și ea secretele sale, care nu sunt dezvăluite curioșilor, cum ar fi catacombele, explică custodele Giredea. „După Al Doilea Război Mondial, linia greco-catolică se desființează și se preia pe linie ortodoxă.În biserică avem și un cimitir, mai precis o cavernă, în care se găsesc niște sicrie care sunt metalice, sigilate cu plumb, pasonate la capăt, cu un fel de coroană regală. Mai avem niște nișe în pereți, trei sunt ocupate, două nu sunt ocupate, două linii de tunele, multă piatră romană, cu inscripții, fără inscripții. Biserica este așezată pe un castru roman cu întăritură romană, posibil să fie de 2.000 de ani, cam așa ceva, și o găsim funcțională la 1243, cam de 800 de ani”